Vara din sufletele noastre!

Solstiţiul de vară – ” soarele stă”…

La data de 21 iunie, ora 08h 45m , longitudinea astronomica a
Soarelui este de 90 grade , el intrind in semnul zodiacal Racul. Este
momentul solstitiului de vara, ce marcheaza inceputul verii astronomice
.In aceasta zi Soarele se va afla cel mai sus pe cer la mijlocul zilei
,fiind cea mai lunga zi a anului .




Denumirea de solstitiu (“Soarele sta”) este data de faptul ca la
data respectiva are loc schimbarea gradientului miscarii Soarelui in
raport cu declinatiile acestuia. Soarele aflindu-se la culminatie
(pentru latitudinea medie a tarii noastre) la 67 grade si 52minute
deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an,
respectiv 15h 32m, durata noptii fiind de numai 8h 28m. Din acelasi
motiv, si crepusculul are durata maxima din an, iar la latitudinile
ridicate, crepusculul se prelungeste toata noaptea, locuitorii
regiunilor respective fiind martorii frumoaselor “nopti albe”.




Dupa momentul solstitiului de vara, durata zilei va incepe sa scada,
iar a noptii sa creasca, timp de 6 luni, pina la 21 decembrie, momentul
solstitiului de iarna. Evident, in emisfera sudica a Pamintului
fenomenul se deruleaza in sens invers.


Traditia si superstitiile au radacini stravechi, fiindca cea mai
lunga zi a anului a fost considerata punct de balanta, de rascruce, de
schimbare a anului, cand exista un anume moment in care toate stihiile
stau in cumpana, o zi a absolutului inscrisa sub semnul focului care
este simbolul soarelui.

Vechii celti serbau intre 20 si 23 iunie solstitiul, aducand in
acest fel multumiri zeitei Litha care asigura fertilitate, bogatie,
putere si ordine. Vechii germani, aprindeau focuri pe munte si
rostogoleau la vale roti aprinse care simbolizau soarele si pe zeul lor
Wotan, in acelasi timp ele avand rolul sa puna pe fuga spiritele rele.


[


In vechea Irlandă, sărbătoarea solstiţiului de vară era dedicată
reginei zânelor din South Munster – Aina, considerată cea mai mare
zeiţă din mitologia ţării. Se credea că ea bântuia pe colinele Knockainy
Hill, din sud-vestul insulei sub forma unei fantome ce reprezenta o
iapă roşie, numită Lair Derg.


In cinstea ei ţăranii făceau făclii din împletituri de paie şi
într-un ritual asemănător retragerii cu torţe, înconjurau colinele
Knockainy, pentru ca astfel vitele şi holdele să fie apărate de duhurile
rele şi zeiţa să asigure protecţie şi fertilitate.


La populaţia Samen din zona Arctică există credinţa că, atunci
când zeiţa soarelui Beiwe, împreună cu fiica ei Neida, iese la plimbare
pe bolta cerului într-o sanie trasă de reni albi, ea goneşte iarna şi
aduce din nou vegetaţia primăverii. In cinstea ei, la solstiţiu de vară,
pentru ca să-i mulţumească şi s-o facă să mai revină şi în anul
următor, populaţia împleteşte din ierburi diferite, coroane denumite
„inelele soarelui”pe care le atârnă de uşi şi ferestre şi aprind focuri
pe culmi.


Kupalo era zeiţa rusă a solstiţiului de vară şi este
reprezentată printr-o păpuşă din paie îmbrăcată în haine de femeie.În
cinstea ei se făceau mari focuri, pentru ca ea să fie darnică şi
binevoitoare.

In Balcani, aceeaşi păpuşă Kupalo era alcătuită dintr-un mesteacăn,
căruia i se tăiau toate crăcile de jos, lăsându-se doar coroana cu
frunze care reprezenta capul. Kupalo lua parte în fiecare an la ritualul
focului. Femei şi bărbaţi, fete şi băieţi săreau peste un mare foc „al
prieteniei” trăgând fiecare în urma lor această păpuşă ce reprezenta
zeiţa solstiţiului. A doua zi urma ritualul spălării la care participau
toţi locuitorii din satul respectiv. Cu mare alai, păpuşa era dusă până
la malul unui râu şi lăsată să fie purtată de ape, credinţa fiind că o
dată cu ea vor pleca toate lucrurile rele, boli, necazuri, secetă,
neînţelegeri, iar anul care va urma va fi îmbelşugat şi fericit.





Vara. Fructul ce se coace al tuturor anotimpurilor, al toamnei
ce-n sămânţă şi-n culcuş de frunză ruginie ea adoarme, iarna ce-n tăceri
de alb crează, primăvara ce prin lumina florilor ea fericită ne spune
că renaşte. ( Viorel Muha )

Soarele s-ar stinge dacă n-ar mai iubi nimeni. ( Victor Hugo ) Sibilla


Tradiţia si superstiţiile au rădăcini străvechi, pentru că cea
mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce,
de schimbare a anului, o zi înscrisă sub semnul focului care este
simbolul soarelui.




Mii de oameni întâmpină cea mai lungă zi a anului la complexul megalitic de la Stonehenge

Eveniment marcat în fiecare an în data de 21 iunie, solstiţiul de
vară se spune că este favorabil unor magii puternice. Energia
solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, a
vitalităţii, a creativităţii şi a belşugului.


Mii de oameni întâmpină cea mai lungă zi a anului la complexul
megalitic de la Stonehenge. Solstiţiul de vară atrage în fiecare an o
mulţime colorată, care vrea să retrăiască experienţele anticilor.


În ţările europene , după convertirea la creştinism , s-a
înrădăcinat tradiţia sărbătoririi zilei Sfântului Ioan Botezatorul în
ziua de 24 iunie. Dacă alţi sfinţi sunt celebraţi în ziua morţii lor ,
Ioan Botezătorul este omagiat în ziua naşterii lui. Această sarbatorire
este fixată la câteva zile după solstiţiul de vară , la fel cum
Crăciunul a fost stabilit la câteva zile dupa solstiţiul de iarnă. Se
spune că aşa cum Ioan l-a precedat pe Isus , la fel solstiţiul de vară
îl anunţă pe cel de iarnă.

La români , solstiţiul de vară este apropiat şi legat de sărbătoarea Sânzienelor.

Zambeste ,te rog,fiindca nimanui nu-i pasa ca esti trist!

...am deschis ferestrele larg..ca sa patrunda aerul racoros si inmiresmat al acestei dimineti de miercuri in casa si in sufletele noastre.... O zi minunata!

Am scris pe cerul albastru, dar norii mi-au sters cuvintele. Am scris pe
tarmul marii, dar valurile mi-au sters cuvintele. Am scris pe pamantul
din gradina mea, dar vantul mi-a spulberat cuvintele. Am scris pe inima
mea, si nimeni si nimic nu-mi va putea sterge cuvintele!!! PRIETEN
DRAG!!

Să ştii să lupţi când vrei să ai,
Să nu regreţi când pierzi sau dai.
Să poţi urca, când alţii te coboară
Să poţi să-nduri când răii te doboară.
Să poţi zâmbi din nou, când inima îţi plânge
Să-ţi fie cald şi-atunci când este frig şi ninge.
Să poţi avea oricât, vise şi năzuinţă
Chiar dacă mai târziu, or trece-n suferinţă.
Să poţi trăi şi-atunci când lupta e pierdută,
Să lupţi pentru orice ca pentru o redută.
Să ai în viaţă tot ce sufletul îţi cere
Credinţă, tărie, iubire şi multă mângâiere<

..Buna dimineata! E vara...e dimineata,racoare placut si bine..Mirosul placut si aromat al cafelei s-a raspndit peste tot in Cafenea...Va invit sa va alaturati si sa o bem impreuna


....O zi frumoasa!cu mult soare in suflete!

..au inflorit macii din sufletul meu,dar si in lanurile de grau... E sublim...ati privit vreodata cum arata un lan de grau patat cu rosu????..........Ce ati simtit??? ce ganduri v-au coplesit???la privirea lui???sau a lor a macilor???
Sa fiti iubite!

... ganduri bune si frumoase la o cafea..

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta
umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si
dispret.

Obiceiurile legate de Sânziene se pierd in negura timpurilor. Sunt
datini autohtone, al caror nume originar dac s-a pierdut. S-a pastrat
cel roman Sânziana, de la Sancta Diana (care circula si azi in Ardeal)
si cel slav Dragaica (care a venit mai tarziu si care circula in
Muntenia si Oltenia).


Sarbatoarea de Sânziene (tinuta pe 24 iunie, de ziua nasterii
lui Ioan Botezatorul) e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al
fecunditatii, si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism,
pagânism si vrajitorie. Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si
placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si
poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna
florile de Sânziene in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare
si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete
sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri,
pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti
casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata
noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor
inflori ca Sânzienele).



Noaptea de Sanziene


In fiecare an, pe 24 iunie, romanii marcheaza sarbatoarea
Sanzienelor. Noaptea ce precede aceasta zi se crede ca este magica -
minunile sunt posibile, fortele benefice, dar si cele negative ajung la
apogeu. In Moldova, crestinii ortodocsi se roaga la moastele Sfantului
Ioan cel Nou de la Suceava. Ei spera ca vor scapa astfel de necazuri si
de boli.



Hora Sanzienelor


Legendele spun ca Sanzienele sunt niste fete foarte frumoase,
care traiesc prin paduri sau pe campii. Ele se prind in hora si "dau
puteri" deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de
leac, bune la toate bolile. In popor se crede ca in noaptea Sanzienelor
zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant. Ele canta si impart rod
holdelor, femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele,
tamaduiesc bolnavii, apara semanaturile de grindina. Daca oamenii nu le
sarbatoresc cum se cuvine, ele se supara, devenind surate bune cu
inraitele Iele sau Rusalii. Sanzienele se razbuna pe femeile care nu tin
sarbatoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici barbatii nu scapa
usor. Pe cei care au jurat stramb vreodata, sau au facut alt rau, ii
astepta pedepse ingrozitoare, despre Sanziene stiindu-se ca sunt mari
iubitoare de dreptate.



Soarele iubirii


Sanzienele reprezinta si un prilej de intalnire a tinerilor ce
doresc sa-si uneasca destinele, o sarbatoare iubirii, cinstita cum se
cuvine, cu cantec si joc. In ajunul Sanzienelor, fetele si baietii care
urmeaza a se casatori se aduna spre seara in sat. E veselie, voie buna
si toata lumea e cu sufletul deschis. Se tin balciuri cu tiribombe si
calusei. Flacaii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe camp flori de
sanziene si impletesc cununi. Apoi arunca peste case coronitele. Daca se
lovesc sau se agata de horn, vestesc o cununie apropiata. In zorii
zilei flacaii se aduna in cete si strabat satele, cu flori de sanziene
la palarii. Se alege "Dragaica". Este propusa una dintr-un grup de sapte
fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasa, cea mai cuminte si cea mai
buna dintre fetele satului. Va fi impodobita cu spice de grau. Celelalte
tinere se imbraca in alb. Astfel format, alaiul Dragaicei porneste prin
sat si pe ogoare. La rascruci fetele fac o hora si canta voioase.
Adesea "Dragaicele" sunt confundate cu "Sanzienele". Dupa unii
specialisti, sarbatoarea Sanzienelor isi are originea intr-un cult
geto-dacic stravechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea
reprezentate de traci inlantuite intr-o hora care se invarteste
ametitor.



Scaldate in roua


Ceremonialul cuprinde apoi intreg satul. Gospodarii primesc cate
un spic de grau, pe care il asaza pe grinda, in sura. Ei spera ca pana
la acea inaltime se li se adune granele. Batranii vorbesc ca in noaptea
de Sanziene, ielele se aduna si danseaza in padure. Cine le vede ramane
mut pentru totdeauna sau damblageste. Tot ei cred ca cine nu respecta
Dragaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spala, coase sau
matura in acea zi poate muri incat ori fulgerat. In popor se spune ca
fetele care vor sa se marite repede trebuie sa se spele cu roua. Insa,
pentru ca acest scaldat ritual sa aiba efectul scontat, se respecta
anumite conditii: in zori, din locuri necalcate, babele strang roua
Sanzienelor intr-o carpa alba, de panza noua, apoi o storc intr-o oala
noua. In drum spre casa, ele nu vorbesc deloc si mai ales nu trebuie sa
intalneasca pe nimeni. Daca toate acestea sunt implinite, cine se spala
cu roua respectiva va fi sanatos si dragastos peste an. Femeile maritate
pot face si ele acest ritual, ca sa fie iubite tot anul de sot si sa
aiba copii frumosi si sanatosi.




In noaptea de Sânziene, femeile pornesc in plina noapte spre
locuri stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descântece.
Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la
biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite
de influentele negative ale Rusaliilor/Ielelor, zânele rele ale
padurilor. Numai astfel vor fi bune de leac. Sânzienele erau socotite de
tinerele fete si un mijloc de a-si afla ursitul si timpul cand se vor
marita. Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale
fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc
pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai
trebuie asteptati. In unele sate, e obiceiul ca pe drumul de intoarcere
catre sat, fetele sa priveasca prin cununa, iar in functie de varsta si
insusirile fizice ale persoanei vazute, sa deduca si calitatile morale
ale viitorului sot.


Fetele isi pun flori de Sânziene neimpletite sub capatai. In
acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca cununa va fi purtata in par
sau in sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni
atragatoare si dragostoase. Inainte de rasaritul soarelui, fetele si
flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele
vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere,
fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei
batrane, ursitul va fi om in varsta. In ajun de Sânziene, seara, se
intalnesc fetele care vor sa se marite cu flacaii care doresc sa se
insoare. Baietii fac ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul
miscarii soarelui, strigand:


"Du-te, Soare, vino, Luna

Sânzienele imbuna,

Sa le creasca floarea - floare,

Galbena, mirositoare,

Fetele sa leadune,

Sa le prinda in cunune,

Sa puna la palarie,

Floare pentru cununie,

Babele sa le rosteasca,

Pana-n toamna sa nunteasca."


A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele cu florile
de Sânziene la palarie, in semn ca au vazut cununile de flori pe hornuri
la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta, chiuie si striga:


"Du-te, Luna, vino, Soare,

Ca tragem la-nsuratoare,

Cununile neursite,

Zac sub hornuri azvarlite".


Fetele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si
coronite din floarea galbena si spice de grau. La brau sunt incinse tot
cu flori de Dragaica/Sânziene, iar in maini tin spice de grau si seceri.
Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la
intrarea in sat, le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc.
Apoi se intinde Hora Dragaicelor, la care se prind numai fetele ce au
participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele
case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poarta o
cruce inalta, ce se cheama Steagul Dragaicei. El este confectionat
dintr-o prajina inalta de 2-3 metri, care are la capat o cruce
impodobita cu flori de Sânziene, pelin, spice de grau si imbracata ca o
papusa. Pentru a fi feriti de boala, copiii mici sunt dati de mamele lor
in bratele Dragaicelor, pentru a fi jucati.

Cred ca nu este roman care sa nu cunoasca melodia celebrului Nicolae
Sabau, legata de obiceiurile de Sanziene. Sa ne-o reamintim cu totii:

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, astăzi,
Naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi Sânzienele sau Drăgaica, după cum sunt
cunoscute în tradiţia populară. Acest praznic se sărbătoreşte în fiecare
an pe data de 24 iunie.

Fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, Ioan
Botezătorul s-a născut în localitatea Orini, fiind supranumit
Înaintemergătorul pentru că a anunţat şi pregătit venirea Mântuitorului.
Mărturiile păstrate până în zilele noastre arată că preotul Zaharia şi
soţia lui, Elisabeta, ajunseseră la bătrâneţe şi nu au avut copii. La
poporul evreu, acest fapt era considerat ca un mare blestem din partea
lui Dumnezeu.






Uneori, nici jertfele nu le erau primite celor fără copii, la
templu. În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de
rând la templu, Zaharia a intrat să tămâieze. Pe când tot poporul era
afară şi se ruga, i s-a arătat îngerul Domnului stând de-a dreapta
altarului tămâierii. Acesta l-a înştiinţat că i-au fost ascultate
rugăciunile şi că Dumnezeu le va da un copil, căruia trebuie să-i pună
numele Ioan (în ebraică, Iohanan înseamnă Dumnezeu s-a miliostivit).

Pentru că a fost neîncrezător în vestea adusă de Arhanghelul
Gavriil. Preotul Zaharia n-a crezut ceea ce a spus îngerul, iar semnul
că aşa se va întâmpla va fi muţenia sa până la naşterea fiului Său: „Şi
iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi
acestea”. (Luca 1,20). Sfântul Ioan a fost o mare bucurie pentru părinţi
şi pentru toţi cei care aşteptau pe Fiul lui Dumnezeu, a cărui cale a
pregătit-o.

Când a crescut, Ioan a plecat să trăiască în deşert, unde se hrănea
cu miere sălbatică şi lăcuste şi se îmbrăca cu haină din păr de cămilă.
Toate datele păstrate până în prezent conduc la ideea că Ioan boteza la
râul Iordan, acolo unde L-a botezat şi pe Mântuitorul Iisus Hristos. În
cinstea acestei sărbători foarte multe biserici poartă hramul Naşterea
Sfântului Ioan Botezătorul.

Tradiţia spune că Sânzienele aduc noroc, sănătate şi belşug în
casele oamenilor. Tinerele fete îşi pot afla ursitul, iar copiii sar
peste foc, în semn de purificare.

..O seara placuta cu liniste si pace!

Elvira Popescu (Popesco) – Vedeta a scenei si a ecranului

Elvira Popescu s-a nascut la 10 mai 1894, in Bucuresti. Ea urmeaza
cursurile Conservatorului de Arta, pentru ca la 16 ani sa debuteze pe
scena Teatrului National, unde este angajata dupa absolvire. Elvira este
remarcata la Paris, avand un succes urias si este numita “cea mai
aristocratica dintre actrite”. Elvira Popescu este supranumita de
francezi “Notre – Dame de Theatre”.
In anul 1931, joaca in filmele “Sa meilleure cliente”, “Austerlitz” ,
“Pleine soleil”. Elvira Popescu a avut sansa sa joace alaturi de actori
mari ai peliculei: de Claudia Cardinale, Jean Marais, Alain Delon,
Orson Welles.
Prin casatorie, a devenit contesa De Foy.

.O cafea cu multa iubire!
O zi frumoasa..la mine ploua linistit..si ma bucura...