Sfanta Treime

Astzi,in calendar:
Sfanta si Marea Marti
DENIE
Sf Cuv.Nichita Marturisitorul
Sf Ilirie.

SFANTA SI MAREA MIERCURI</p>
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!
Fratilor, cu darul lui Dumnezeu ne-am invrednicit inca o data a posti Postul mare. Aceasta este un castig mare pentru cei ce au postit cum se cade si o pierdere si mai mare pentru cei ce n-au postit cum trebuie.
Biserica nu sileste pe nimeni sa respecte asezamintele si regulile sale, dar cei ce nu le respecta se pedepsesc ei singuri. Pe cand cei ce s-au nevoit nevointa cea buna a postului intra acum intru bucuria Domnului lor, cei slabi si neascultatori sunt nevoiti sa simta lipsa si intristare. Pentru acestia din urma va fi o mare ingaduinta daca Dumnezeu ii va invrednici sa mai ajunga inca o data in viata lor postul mare, spre a-si repara greseala din anul acesta. Iar daca vreunul dintre ei nu se va invrednici de acest dar dumnezeiesc, pentru acela postul mare e pierdut pentru totdeauna.

Ce i-a impiedicat pe acestia de a fi ascultatori Bisericii, de a semana impreuna cu ceilalti frati ai lor lacrimi de pocainta pentru ca acum sa secere impreuna cu ei manunchiuri de bucurie? Cu cat ni se pare mai grea munca, cu atat ne simtim mai veseli cand o ispravim si culegem roadele ei. Socotim ca si ziua de astazi este foarte vesela pentru cei ce s-au nevoit in nevointa cea buna a postului. Sa se arunce deci unii ca acestia cu smerenie la treptele altarului si sa multumeasca cu caldura pentru aceasta Domnului! Fara darul Lui, fratilor, voi nu numai ca n-ati fi savarsit, dar nici n-ati fi inceput macar nevointa voastra cea sfanta.

Insa, bucurandu-ne ca s-a ispravit postul, nu trebuie sa ne bucuram cu bucuria celor ce scapa de la temnita. Aceasta ar insemna ca nu cunoastem pretul postului, nu cunoastem dulceata lui. Cel ce cunoaste acestea, acela si dupa sfarsitul postului continua a fi prietenul lui. Si cum sa nu fie? Putem noi oare, fara paguba sufleteasca, sa parasim postul interior, care consta in a ne infrana patimile? A pune capat acestui post ar insemna a pune capat virtutii.
Posturile obisnuite sunt randuite pentru ca in timpul lor sa ne infranam de la mancaruri, iar postul in care trebuie sa ne infranam de la fapte rele tine toata viata noastra. Dar chiar si infranarea de la mancaruri nu trebuie sa fie marginita numai in posturi. Orice mancare vatamatoare pentru suflet este oprita nu numai in posturi, ci in tot timpul vietii, si cel ce o mananca calca legea postului, in orice timp ar manca-o.
Astfel, nici postul trupesc nu trebuie sa fie parasit cu totul, cum fac unii. Parasirea cu totul a postului ar insemna ca noi nu iubim postul; caci se poate oare sa parasim pentru multa vreme ceea ce iubim din toata inima? Si se poate oare sa nu iubim din toata inima ceea ce ne-a tamaduit sufletul nostru? Daca vom parasi cu desavarsire postul, prin aceasta vom dovedi ca am postit de nevoie, iar nu de bunavoie, din convingere. Vom dovedi ca am purtat legaturile ca niste sclavi si captivi.
Experienta trebuie sa ne fi incredintat ca postul intotdeauna este inainte-mergatorul, calauza si tovarasul rugaciunii, tatal cugetelor curate, invatatorul faptelor bune, reazemul intreprinderilor mari, credintei si dragostei.
De aceea, crestine, intotdeauna sa-l chemi in ajutor, caci toata doctoria buna numai atunci este si folositoare, cand este intrebuintata la timp. Si vei proceda inca si mai intelept, cand vei face din post un tovaras nedespartit pentru intreaga ta viata. Nu te inspaimanta de acest sfat. Implinirea lui nu va face viata ta, cum ti se pare poate, nici grea, nici posomorata, ci dimpotriva, te va usura de multe rele, neplaceri si suparari. Tu singur vei recunoaste ca-i asa cand vei afla in ce consta postul perpetuu: el consta nu in neintrebuintarea absoluta a hranei, ci in intrebuintarea ei in asa fel incat ea niciodata sa nu te faca rob trupului, incat tu, totdeauna, cand te scoli de la masa, sa simti ca parca ai mai avea nevoie sa mai mananci ceva, iar nu sa fii ghiftuit, cum se intampla adeseori cu multi dintre voi.
Acum te intreb: greu e oare de facut aceasta? Au nu aceasta te sfatuiesc si doctorii sa faci? Au nu cu aceasta conditie iti fagaduiesc si ei ca te vor face sanatos cu trupul? Noi insa iti fagaduim in schimbul acestei conditii ceva mai mult: iti fagaduim sanatate, si trupeasca, si sufleteasca. Caci trebuie sa marturisim si sa cunoastem ca sufletul din pricina nimanui nu sufera mai mult ca din pricina trupului; iar trupul din pricina nimanui nu sufera mai mult ca din pricina mancarii si bauturii peste masura.
Ceea ce am zis despre post, aceea trebuie sa zicem si despre pocainta si marturisire: nici de acestea nu trebuie sa ne despartim nici dupa terminarea postului. Daca noi am gresi si am pacatui numai intr-un anumit timp, atunci am putea sa amanam si pocainta pentru un timp oarecare, dar noi gresim si pacatuim tot timpul, si daca gresim si pacatuim, atunci trebuie sa ne si pocaim si sa ne marturisim.
Astepta-vom oare un anumit timp, sa vina un anumit post randuit de Biserica, cand rana va deveni deja primejdioasa? Nu! Indata ce capatam o rana, sa ne silim imediat a o vindeca, cum facem si cu ranile trupesti. De aceea spitalul sufletesc este pururea deschis, pentru ca oricand sa putem gasi intr-insul vindecarea ranilor noastre sufletesti.
Daca o rana a trupului nu poate fi lasata necercetata, fara sa ne expunem la primejdie, apoi cu atat mai vartos nu poate fi neglijata o rana a sufletului. Noua ni se pare ca nu-i nimic daca purtam cu anii pacatele in sufletul nostru, dar aceasta este o amagire vrednica de plans. Pacatul este o otrava grozava. Daca nu curmam lucrarea lui printr-o grabnica pocainta, atunci el cuprinde si patrunde tot sufletul si-l vatama pentru multa vreme. De aceea si ajungem sa fim robi ticalosi ai viciilor, fiindca nu le inabusim chiar de la ivirea lor. Mai pe urma ne caim si vedem sclavia noastra, dar adesea nu mai suntem in stare sa rupem legaturile cu care suntem legati de ele.

Eu nu pot pricepe cum un crestin adevarat se poate lipsi de aceasta hrana dumnezeiasca, care sunt Sfintele Taine, timp de un an intreg. Numai acest lucru ne arata destul de bine ca nu stim pretul Trupului si Sangelui Domnului, iar nestiinta aceasta inseamna nepasare pentru mantuirea noastra.
Nu tot asa faceau si crestinii cei de demult: ei se impartaseau ori de cate ori luau parte la Sfanta Liturghie, si ca marturie ne serveste indemnul pe care pana astazi il auzim repetandu-se in biserica: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati."
Aceasta invitatie ne arata ca toti cei ce iau parte la Liturghie trebuie sa se si impartaseasca. Sentimentul necuratiei si al nevredniciei si dorinta de a ne pregati mai bine pentru primirea acestei mari taine au dat nastere obiceiului de a nu ne impartasi totdeauna, ci in anumite timpuri si zile. Dar obiceiul acesta nu trebuie sa incurajeze trandavia si lenea noastra.
Ce s-ar intampla daca s-ar zice ca in cutare loc se imparte in toate zilele mana? Eu cred ca in toate zilele s-ar duce acolo multime de oameni ca sa poata capata mana, si daca s-ar cere pentru aceasta o anumita pregatire, fara indoiala multi s-ar pregati cu cea mai mare sarguinta. Biserica insa zilnic ofera Trupul si Sangele Domnului si nimeni nu se arata spre a le primi. Oare sunt semne bune acestea? Oare sufletul nostru este sanatos cand fuge de hrana duhovniceasca? Sa zicem ca unii nu apuca sa se pregateasca, dar cand nimeni nu se ofera sa primeasca painea cea cereasca, atunci inseamna ca toti sunt nevrednici, si daca toti sunt nevrednici, atunci ce sa zicem de crestinatatea noastra? Ce ar zice oare un imparat despre boierii sai daca, chemati fiind acestia in fiecare zi la masa sa, ei n-ar veni decat o singura data pe an?
Astfel, fratilor, despartindu-ne de Sfanta Patruzecime, sa nu ne despartim si de acele mijloace de mantuire care sunt strans unite cu ea. Biserica le randuieste pe toate laolalta si intr-un anumit timp din cauza slabiciunii si nesimtirii de care suntem stapaniti in restul timpului, ne porunceste sa ne folosim de aceste mijloace o data pe an sub deosebita sa priveghere, pentru ca, in acest chin pana si cei mai nedeprinsi cu ele sa le intrebuinteze cum se cade, iar nicidecum pentru a ne arata ca in celelalte timpuri ale anului nu le-am putea intrebuinta.
Si daca si in celelalte timpuri ale anului ai nevoie de indemnul si povata Bisericii, fii incredintat ca le vei gasi ori de cate ori vei avea nevoie. Sfanta Biserica n-are numai un singur post, ci patru. Fiecare din aceste posturi e mare daca nu il vei micsora prin neinfranarea ta. Dupa fiecare din aceste posturi urmeaza cea mai stralucita zi a invierii, daca tu stii sa invii din moartea pacatului.
Acestea sunt, fratilor, sfaturile si povetele pe care m-am crezut dator sa vi le dau acum, la sfarsitul Sfantului si Marelui Post cel de patruzeci de zile. Nu uitati, iubitilor, ca toata viata noastra pamanteasca trebuie sa fie pentru noi ca un post perpetuu mare. Fara aceasta noi nu vom ajunge Pastile in ziua cea neinserata a imparatiei, nu vom intra intru bucuria invierii.
Ce sa va spun acum voua, celor ce ati petrecut postul mare fara nici o bagare de seama si nu l-ati intrebuintat deloc pentru vindecarea ranilor constiintei voastre? Nu se poate ca voi sa nu fi simtit si sa nu simtiti un fel de intristare ca nu ati implinit porunca Bisericii! Si, desigur, nu le-ati indeplinit nu pentru ca dispretuiti autoritatea Bisericii, caci fiii nu pot a-si dispretui mama care se ingrijeste de binele lor cel vesnic, ci pentru ca ati fost cuprinsi si stapaniti de poftele trupului vostru. Ele v-au astupat auzul si nu v-au lasat sa mergeti pe acea cale sfanta pe care a voit sa va povatuiasca Biserica. Ele si diavolul v-au lipsit de mangaierea sufleteasca, caci unde e neinfranarea, acolo se afla si diavolul, acest vrajmas al lui Dumnezeu si al virtutii. El, uciga-l crucea, va tine nevazut in robia lui si acum desigur ii pare bine si rade de voi si-si bate joc, ca de o prada a sa.
Dar, fratilor, voiti voi oare sa fiti vesnic de rasul diavolului? Destul si-a batut joc de voi, acum a venit vremea sa va bateti voi joc de dansul. A venit, zic, vremea, caci el niciodata nu e asa de slab ca in aceste zile ale patimilor si ale mortii Domnului. In aceste zile e timpul cel mai potrivit sa iasa din mrejele lui toti cei ce au fost vanati de el dupa vointa sa (II Tim. 2, 26).

=
[url=https://servimg.com/view/19617178/3827][/url]

Sf Sfintit Mc.Simeon,Episcopul Persiei 

Sf Sfintit Ianuarie episcop de Benevent'
Sf.Mc.Alexandra imparateasa

Buna dimineata !

A inflorit liliacul de sub fereastra casei mele ,un semn ca primavara a venit cu adevarat !

Sa aveti o zi de duminica frumoasa,insorita,calda si placuta  si viu colorata... !
Astazi este,ZIUA PAMANTULUI !
In calendar:
Sf Ier.Teodor Sicheotul,Ep.Anastasiopolei.
Duminica a III-a dupa Pasti a Mironositelor;
Ev>marcu 15,43-47.
 PSALMUL  81:
Psalmul 81
1. Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca.
2. Până când veţi judeca cu nedreptate şi la feţele păcătoşilor veţi căuta?
3. Judecaţi drept pe orfan şi pe sărac şi faceţi dreptate celui smerit, celui sărman.
4. Mântuiţi pe cel sărman şi pe cel sărac; din mina păcătosului, izbăviţi-i.
5. Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului.
6. Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".
7. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi.
8. Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale.

Sfintii de astazi...Cuv Elisabeta...

Sf Mc.Memnon
Sf Mc.cei 9..din Cizic

Duminica slabanogului.

Sf Ap.Iacob al lui Zevedeu;
Sf Ier.Donat

Sf Irodion de la Lainici si Sf Cuv.Timotei impreuna cu sotia sa ,|Mavra.

Astazi in calendar :SF Mc. Palaghia si Monica 

https://i.servimg.com/u/f62/19/61/71/78/ioan_t10.jpg
SF Ioan Teologul
Sf Cuv Arsenie cel Mare

SF Ap.Simon Zilotul

Astazi:,12 MAI,luni :<br>
 *+ Sf.Mc.Ioan Valahul;
12 mai – Sfîntul Mucenic Ioan Valahul
Viaţa Sfîntului Mucenic Ioan Valahul (secolul 17), deşi foarte scurtă, este ca un adevărat roman, transfigurat însă de puterea credinţei. De bun neam muntenesc, Ioan este luat rob de turci la numai 15 ani. Era frumos la chip şi bine legat la trup, ager la minte şi curat la inimă. Î.P.S. Bartolomeu Anania spune că „trupul minunat al tînărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, căţuia sufletului său curat şi jertfelnic”. Pe drumul spre Stambul, un păgîn pervers pune ochii pe el şi-l cumpără pe un preţ bun, cu gîndul de a-l sodomiza. „Sînt stăpînul tău, te-am cumpărat cu aur şi fac cu tine ce vreau!”. „Ba – răspunde tînărul – stăpînul meu este Hristos, Care m-a cumpărat cu sîngele Lui şi face cu mine ce trebuie!”. Apărîndu-şi demnitatea şi curăţia, Ioan îl omoară pe păgîn, iar judecata vizirului îl dă văduvei celui ucis, spre a face cu el ce va voi. Femeia, cucerită de frumuseţea lui, îl ispiteşte timp de peste 2 ani să treacă la legea ei şi să-i devină bărbat, dar Ioan nu cedează: „Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine!”. În cele din urmă, înfuriată, văduva îl făcu să ajungă în temniţă, unde a fost chinuit din greu, iar în cele din urmă dat morţii, prin spînzurare. Dar el a primit senin cununa muceniciei, la 12 mai 1662, uimindu-i chiar şi pe propriii călăi şi rămînînd pildă veşnică de credincioşie pentru întreaga suflare ortodoxă.
Sinaxar românesc
**Sf.Ier.Epifanie,Arhiepiscopul Ciprului;
***Sf.Ier.Gherman,Patriarhul Constantinopolului.