Sfanta Treime
2 participanți
Pagina 8 din 11
Pagina 8 din 11 • 1, 2, 3 ... 7, 8, 9, 10, 11
Re: Sfanta Treime
Sinaxarul zilei de marți din Săptămâna Sfintelor Pătimiri menționează faptul că în Sfânta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare. De aceea, pericopa evanghelică care se citește în această zi la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte-sfințite este Pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1-13). Sfinții Părinți ai Bisericii, voind să scoată în evidență importanța pastorală a Parabolei/ Pildei celor zece fecioare, au rânduit ca ea să fie citită în biserică și la alte sărbători în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, Evanghelia despre cele zece fecioare marchează slujba Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași și a Sfintelor Mucenițe Filoteia de la Argeș, Tatiana de la Craiova și Tecla. De asemenea, această pildă se mai citește la Taina Sfântului Maslu și la Tunderea în călugărie.
Fiind cuprinși de atmosfera de trăire duhovnicească a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, semnificația acestei pericope evanghelice, citită mai ales în această mare zi, ne îndeamnă la o pregătire sufletească mai atentă pentru a întâmpina Marele Praznic al Învierii Domnului.
Parabola îndeamnă la așteptare, dar nu una pasivă, ci o așteptare activă, prin veghe. Privegherea celor zece fecioare dinaintea întâlnirii cu Mirele presupune atenție sporită, rugăciune intensă și candela aprinsă.
Iată, așadar, pe cele zece fecioare luând fiecare candela sa. Înțelegem că și ele erau împodobite, frumos îmbrăcate, pentru a nu contracara cu o ținută nepotrivită frumusețea candelei pe care o ținea fiecare în mâini, iar starea sufletească, mai ales, se reflectă în ținuta trupească.
La auzul vestirii: Iată Mirele vine!, toate și-au împodobit candelele. Acum ele își îndreaptă mintea prin gânduri bune și curate către Cel așteptat, Mirele, iar toată grija cea lumească nu le mai interesează, căci au ceva mai important de făcut. De fapt, dacă întâlnirea cu Mirele presupune participarea la nuntă într-un spațiu rezervat pentru multă vreme înseamnă că alte preocupări ele nu mai pot avea.
Dar, vai! cinci fecioare din cele zece au observat că untdelemnul din candelele lor este pe sfârșite și o rezervă de untdelemn pentru o vreme îndelungată nu au. Ca orice pământean aflat în dificultate, au cerut și ele ajutorul cuiva cunoscut, care, după mărturia Evangheliei, au fost celelalte cinci fecioare, numite înțelepte: dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Răspunsul fecioarelor înțelepte a fost unul de refuz: nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; mai bine mergeți la cei ce vând și vă cumpărați pentru voi. Untdelemnul, folosit ca aliment, iar în vechime și ca medicament sau combustibil pentru lămpi, felinare etc., simbolizează milostivirea lui Dumnezeu, lumina, bunătatea sufletească. De aceea, ca prietene ale Miresei la casa ei, cele zece fecioare așteptau venirea Mirelui cu candelele pregătite ca să lumineze casa nunții, lumina fiind semnul bucuriei și al fericirii. Cu toate acestea, cele cinci fecioare numite înțelepte au refuzat să le dea din rezerva lor de untdelemn și celorlalte împreună nevoitoare cu ele în așteptarea Mirelui, nu pentru că nu erau milostive, ci pentru că toate urmau să intre împreună cu Mirele la nuntă, iar ele știau că acolo nu mai aveau posibilitatea de a cumpăra alte cantități de untdelemn. De aceea, pentru ca nu cumva untdelemnul să li se termine pe neașteptate, fecioarele înțelepte le-au îndemnat pe celelalte cinci fecioare aflate în impas să-și cumpere. Atunci fecioarele neînțelepte, neavând o altă posibilitate, s-au grăbit să-și îndeplinească dorința și au plecat să cumpere untdelemn de la cei care vindeau. Între timp, Mirele a venit și fecioarele înțelepte au intrat la nuntă împreună cu El. Din relatarea Evanghelistului nu se înțelege cât timp a durat pentru ca fecioarele neînțelepte să-și completeze rezervele cu untdelemn, dar, din dialogul care a urmat după ce au sosit și ele la nuntă, aflăm că ușa nu s-a mai deschis, pentru că Mirele nu le-a mai cunoscut/ recunoscut: Adevărat vă spun, nu vă cunosc pe voi. Pilda se încheie cu îndemnul la priveghere, deoarece nu putem ști ziua sau ceasul în care Fiul Omului va veni.
În afară de faptul că ne îndeamnă la priveghere, Pilda celor zece fecioare ne sugerează și îndemnul de a lucra faptele bune cât avem vreme, astfel încât ele să prisosească, fără a avea impresia că am făcut suficient pentru mântuirea noastră.
Scopul așezării acestei pilde în rânduiala liturgică la sfârșitul postului este lesne de înțeles. În perioada postului, bine-credinciosul creștin este mai atent la ostenelile trupești: post, nevoințe, metanii etc., care, făcute cu regularitate și cumpătare, duc la subțierea trupului, la potolirea patimilor, la curăție sufletească și trupească. Fecioria (curăția) oglindește chipul cel din afară, forma virtuții; milostenia, însă, ca dragoste de Dumnezeu și de aproapele, oglindește mai ales fața lăuntrică a virtuții. Adevărata virtute trebuie să îndeplinească două condiții: ostenelile trupești și virtuțile sufletești; deci fecioria trebuie să se împodobească cu milostenia, altfel nu este mântuitoare.
Fecioarele care au fost numite nebune sau neînțelepte sunt chipul acestor nevoințe care nu mântuiesc, osteneli care se fac doar pentru ele însele, nu pentru Dumnezeu. De aceea, ele sunt numite nebune, pentru că este o nebunie să duci o viață de osteneală și nevoință și la urmă să rămâi afară de cămara cea de nuntă pentru că ușa s-a închis, iar Domnul răspunde dinăuntru: nu te cunosc. Aflăm, așadar, din pilda aceasta, că mântuirea nu se dobândește numai prin nevoințe personale, prin asceză; acestea sunt necesare, dar în completare la acestea ceea ce împlinește și desăvârșește osteneala noastră de o viață reprezintă mila creștină sau faptele dragostei de aproapele în care Se regăsește Hristos: ceea ce ați făcut unuia din acești mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut (Matei 25, 40).
Fiind cuprinși de atmosfera de trăire duhovnicească a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, semnificația acestei pericope evanghelice, citită mai ales în această mare zi, ne îndeamnă la o pregătire sufletească mai atentă pentru a întâmpina Marele Praznic al Învierii Domnului.
Parabola îndeamnă la așteptare, dar nu una pasivă, ci o așteptare activă, prin veghe. Privegherea celor zece fecioare dinaintea întâlnirii cu Mirele presupune atenție sporită, rugăciune intensă și candela aprinsă.
Iată, așadar, pe cele zece fecioare luând fiecare candela sa. Înțelegem că și ele erau împodobite, frumos îmbrăcate, pentru a nu contracara cu o ținută nepotrivită frumusețea candelei pe care o ținea fiecare în mâini, iar starea sufletească, mai ales, se reflectă în ținuta trupească.
La auzul vestirii: Iată Mirele vine!, toate și-au împodobit candelele. Acum ele își îndreaptă mintea prin gânduri bune și curate către Cel așteptat, Mirele, iar toată grija cea lumească nu le mai interesează, căci au ceva mai important de făcut. De fapt, dacă întâlnirea cu Mirele presupune participarea la nuntă într-un spațiu rezervat pentru multă vreme înseamnă că alte preocupări ele nu mai pot avea.
Dar, vai! cinci fecioare din cele zece au observat că untdelemnul din candelele lor este pe sfârșite și o rezervă de untdelemn pentru o vreme îndelungată nu au. Ca orice pământean aflat în dificultate, au cerut și ele ajutorul cuiva cunoscut, care, după mărturia Evangheliei, au fost celelalte cinci fecioare, numite înțelepte: dați-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre. Răspunsul fecioarelor înțelepte a fost unul de refuz: nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; mai bine mergeți la cei ce vând și vă cumpărați pentru voi. Untdelemnul, folosit ca aliment, iar în vechime și ca medicament sau combustibil pentru lămpi, felinare etc., simbolizează milostivirea lui Dumnezeu, lumina, bunătatea sufletească. De aceea, ca prietene ale Miresei la casa ei, cele zece fecioare așteptau venirea Mirelui cu candelele pregătite ca să lumineze casa nunții, lumina fiind semnul bucuriei și al fericirii. Cu toate acestea, cele cinci fecioare numite înțelepte au refuzat să le dea din rezerva lor de untdelemn și celorlalte împreună nevoitoare cu ele în așteptarea Mirelui, nu pentru că nu erau milostive, ci pentru că toate urmau să intre împreună cu Mirele la nuntă, iar ele știau că acolo nu mai aveau posibilitatea de a cumpăra alte cantități de untdelemn. De aceea, pentru ca nu cumva untdelemnul să li se termine pe neașteptate, fecioarele înțelepte le-au îndemnat pe celelalte cinci fecioare aflate în impas să-și cumpere. Atunci fecioarele neînțelepte, neavând o altă posibilitate, s-au grăbit să-și îndeplinească dorința și au plecat să cumpere untdelemn de la cei care vindeau. Între timp, Mirele a venit și fecioarele înțelepte au intrat la nuntă împreună cu El. Din relatarea Evanghelistului nu se înțelege cât timp a durat pentru ca fecioarele neînțelepte să-și completeze rezervele cu untdelemn, dar, din dialogul care a urmat după ce au sosit și ele la nuntă, aflăm că ușa nu s-a mai deschis, pentru că Mirele nu le-a mai cunoscut/ recunoscut: Adevărat vă spun, nu vă cunosc pe voi. Pilda se încheie cu îndemnul la priveghere, deoarece nu putem ști ziua sau ceasul în care Fiul Omului va veni.
În afară de faptul că ne îndeamnă la priveghere, Pilda celor zece fecioare ne sugerează și îndemnul de a lucra faptele bune cât avem vreme, astfel încât ele să prisosească, fără a avea impresia că am făcut suficient pentru mântuirea noastră.
Scopul așezării acestei pilde în rânduiala liturgică la sfârșitul postului este lesne de înțeles. În perioada postului, bine-credinciosul creștin este mai atent la ostenelile trupești: post, nevoințe, metanii etc., care, făcute cu regularitate și cumpătare, duc la subțierea trupului, la potolirea patimilor, la curăție sufletească și trupească. Fecioria (curăția) oglindește chipul cel din afară, forma virtuții; milostenia, însă, ca dragoste de Dumnezeu și de aproapele, oglindește mai ales fața lăuntrică a virtuții. Adevărata virtute trebuie să îndeplinească două condiții: ostenelile trupești și virtuțile sufletești; deci fecioria trebuie să se împodobească cu milostenia, altfel nu este mântuitoare.
Fecioarele care au fost numite nebune sau neînțelepte sunt chipul acestor nevoințe care nu mântuiesc, osteneli care se fac doar pentru ele însele, nu pentru Dumnezeu. De aceea, ele sunt numite nebune, pentru că este o nebunie să duci o viață de osteneală și nevoință și la urmă să rămâi afară de cămara cea de nuntă pentru că ușa s-a închis, iar Domnul răspunde dinăuntru: nu te cunosc. Aflăm, așadar, din pilda aceasta, că mântuirea nu se dobândește numai prin nevoințe personale, prin asceză; acestea sunt necesare, dar în completare la acestea ceea ce împlinește și desăvârșește osteneala noastră de o viață reprezintă mila creștină sau faptele dragostei de aproapele în care Se regăsește Hristos: ceea ce ați făcut unuia din acești mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut (Matei 25, 40).
Re: Sfanta Treime
SFANTA SI MAREA MIERCURI</p>
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!
Fratilor, cu darul lui Dumnezeu ne-am invrednicit inca o data a posti Postul mare. Aceasta este un castig mare pentru cei ce au postit cum se cade si o pierdere si mai mare pentru cei ce n-au postit cum trebuie.
Biserica nu sileste pe nimeni sa respecte asezamintele si regulile sale, dar cei ce nu le respecta se pedepsesc ei singuri. Pe cand cei ce s-au nevoit nevointa cea buna a postului intra acum intru bucuria Domnului lor, cei slabi si neascultatori sunt nevoiti sa simta lipsa si intristare. Pentru acestia din urma va fi o mare ingaduinta daca Dumnezeu ii va invrednici sa mai ajunga inca o data in viata lor postul mare, spre a-si repara greseala din anul acesta. Iar daca vreunul dintre ei nu se va invrednici de acest dar dumnezeiesc, pentru acela postul mare e pierdut pentru totdeauna.
Ce i-a impiedicat pe acestia de a fi ascultatori Bisericii, de a semana impreuna cu ceilalti frati ai lor lacrimi de pocainta pentru ca acum sa secere impreuna cu ei manunchiuri de bucurie? Cu cat ni se pare mai grea munca, cu atat ne simtim mai veseli cand o ispravim si culegem roadele ei. Socotim ca si ziua de astazi este foarte vesela pentru cei ce s-au nevoit in nevointa cea buna a postului. Sa se arunce deci unii ca acestia cu smerenie la treptele altarului si sa multumeasca cu caldura pentru aceasta Domnului! Fara darul Lui, fratilor, voi nu numai ca n-ati fi savarsit, dar nici n-ati fi inceput macar nevointa voastra cea sfanta.
Insa, bucurandu-ne ca s-a ispravit postul, nu trebuie sa ne bucuram cu bucuria celor ce scapa de la temnita. Aceasta ar insemna ca nu cunoastem pretul postului, nu cunoastem dulceata lui. Cel ce cunoaste acestea, acela si dupa sfarsitul postului continua a fi prietenul lui. Si cum sa nu fie? Putem noi oare, fara paguba sufleteasca, sa parasim postul interior, care consta in a ne infrana patimile? A pune capat acestui post ar insemna a pune capat virtutii.
Posturile obisnuite sunt randuite pentru ca in timpul lor sa ne infranam de la mancaruri, iar postul in care trebuie sa ne infranam de la fapte rele tine toata viata noastra. Dar chiar si infranarea de la mancaruri nu trebuie sa fie marginita numai in posturi. Orice mancare vatamatoare pentru suflet este oprita nu numai in posturi, ci in tot timpul vietii, si cel ce o mananca calca legea postului, in orice timp ar manca-o.
Astfel, nici postul trupesc nu trebuie sa fie parasit cu totul, cum fac unii. Parasirea cu totul a postului ar insemna ca noi nu iubim postul; caci se poate oare sa parasim pentru multa vreme ceea ce iubim din toata inima? Si se poate oare sa nu iubim din toata inima ceea ce ne-a tamaduit sufletul nostru? Daca vom parasi cu desavarsire postul, prin aceasta vom dovedi ca am postit de nevoie, iar nu de bunavoie, din convingere. Vom dovedi ca am purtat legaturile ca niste sclavi si captivi.
Experienta trebuie sa ne fi incredintat ca postul intotdeauna este inainte-mergatorul, calauza si tovarasul rugaciunii, tatal cugetelor curate, invatatorul faptelor bune, reazemul intreprinderilor mari, credintei si dragostei.
De aceea, crestine, intotdeauna sa-l chemi in ajutor, caci toata doctoria buna numai atunci este si folositoare, cand este intrebuintata la timp. Si vei proceda inca si mai intelept, cand vei face din post un tovaras nedespartit pentru intreaga ta viata. Nu te inspaimanta de acest sfat. Implinirea lui nu va face viata ta, cum ti se pare poate, nici grea, nici posomorata, ci dimpotriva, te va usura de multe rele, neplaceri si suparari. Tu singur vei recunoaste ca-i asa cand vei afla in ce consta postul perpetuu: el consta nu in neintrebuintarea absoluta a hranei, ci in intrebuintarea ei in asa fel incat ea niciodata sa nu te faca rob trupului, incat tu, totdeauna, cand te scoli de la masa, sa simti ca parca ai mai avea nevoie sa mai mananci ceva, iar nu sa fii ghiftuit, cum se intampla adeseori cu multi dintre voi.
Acum te intreb: greu e oare de facut aceasta? Au nu aceasta te sfatuiesc si doctorii sa faci? Au nu cu aceasta conditie iti fagaduiesc si ei ca te vor face sanatos cu trupul? Noi insa iti fagaduim in schimbul acestei conditii ceva mai mult: iti fagaduim sanatate, si trupeasca, si sufleteasca. Caci trebuie sa marturisim si sa cunoastem ca sufletul din pricina nimanui nu sufera mai mult ca din pricina trupului; iar trupul din pricina nimanui nu sufera mai mult ca din pricina mancarii si bauturii peste masura.
Ceea ce am zis despre post, aceea trebuie sa zicem si despre pocainta si marturisire: nici de acestea nu trebuie sa ne despartim nici dupa terminarea postului. Daca noi am gresi si am pacatui numai intr-un anumit timp, atunci am putea sa amanam si pocainta pentru un timp oarecare, dar noi gresim si pacatuim tot timpul, si daca gresim si pacatuim, atunci trebuie sa ne si pocaim si sa ne marturisim.
Astepta-vom oare un anumit timp, sa vina un anumit post randuit de Biserica, cand rana va deveni deja primejdioasa? Nu! Indata ce capatam o rana, sa ne silim imediat a o vindeca, cum facem si cu ranile trupesti. De aceea spitalul sufletesc este pururea deschis, pentru ca oricand sa putem gasi intr-insul vindecarea ranilor noastre sufletesti.
Daca o rana a trupului nu poate fi lasata necercetata, fara sa ne expunem la primejdie, apoi cu atat mai vartos nu poate fi neglijata o rana a sufletului. Noua ni se pare ca nu-i nimic daca purtam cu anii pacatele in sufletul nostru, dar aceasta este o amagire vrednica de plans. Pacatul este o otrava grozava. Daca nu curmam lucrarea lui printr-o grabnica pocainta, atunci el cuprinde si patrunde tot sufletul si-l vatama pentru multa vreme. De aceea si ajungem sa fim robi ticalosi ai viciilor, fiindca nu le inabusim chiar de la ivirea lor. Mai pe urma ne caim si vedem sclavia noastra, dar adesea nu mai suntem in stare sa rupem legaturile cu care suntem legati de ele.
Eu nu pot pricepe cum un crestin adevarat se poate lipsi de aceasta hrana dumnezeiasca, care sunt Sfintele Taine, timp de un an intreg. Numai acest lucru ne arata destul de bine ca nu stim pretul Trupului si Sangelui Domnului, iar nestiinta aceasta inseamna nepasare pentru mantuirea noastra.
Nu tot asa faceau si crestinii cei de demult: ei se impartaseau ori de cate ori luau parte la Sfanta Liturghie, si ca marturie ne serveste indemnul pe care pana astazi il auzim repetandu-se in biserica: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati."
Aceasta invitatie ne arata ca toti cei ce iau parte la Liturghie trebuie sa se si impartaseasca. Sentimentul necuratiei si al nevredniciei si dorinta de a ne pregati mai bine pentru primirea acestei mari taine au dat nastere obiceiului de a nu ne impartasi totdeauna, ci in anumite timpuri si zile. Dar obiceiul acesta nu trebuie sa incurajeze trandavia si lenea noastra.
Ce s-ar intampla daca s-ar zice ca in cutare loc se imparte in toate zilele mana? Eu cred ca in toate zilele s-ar duce acolo multime de oameni ca sa poata capata mana, si daca s-ar cere pentru aceasta o anumita pregatire, fara indoiala multi s-ar pregati cu cea mai mare sarguinta. Biserica insa zilnic ofera Trupul si Sangele Domnului si nimeni nu se arata spre a le primi. Oare sunt semne bune acestea? Oare sufletul nostru este sanatos cand fuge de hrana duhovniceasca? Sa zicem ca unii nu apuca sa se pregateasca, dar cand nimeni nu se ofera sa primeasca painea cea cereasca, atunci inseamna ca toti sunt nevrednici, si daca toti sunt nevrednici, atunci ce sa zicem de crestinatatea noastra? Ce ar zice oare un imparat despre boierii sai daca, chemati fiind acestia in fiecare zi la masa sa, ei n-ar veni decat o singura data pe an?
Astfel, fratilor, despartindu-ne de Sfanta Patruzecime, sa nu ne despartim si de acele mijloace de mantuire care sunt strans unite cu ea. Biserica le randuieste pe toate laolalta si intr-un anumit timp din cauza slabiciunii si nesimtirii de care suntem stapaniti in restul timpului, ne porunceste sa ne folosim de aceste mijloace o data pe an sub deosebita sa priveghere, pentru ca, in acest chin pana si cei mai nedeprinsi cu ele sa le intrebuinteze cum se cade, iar nicidecum pentru a ne arata ca in celelalte timpuri ale anului nu le-am putea intrebuinta.
Si daca si in celelalte timpuri ale anului ai nevoie de indemnul si povata Bisericii, fii incredintat ca le vei gasi ori de cate ori vei avea nevoie. Sfanta Biserica n-are numai un singur post, ci patru. Fiecare din aceste posturi e mare daca nu il vei micsora prin neinfranarea ta. Dupa fiecare din aceste posturi urmeaza cea mai stralucita zi a invierii, daca tu stii sa invii din moartea pacatului.
Acestea sunt, fratilor, sfaturile si povetele pe care m-am crezut dator sa vi le dau acum, la sfarsitul Sfantului si Marelui Post cel de patruzeci de zile. Nu uitati, iubitilor, ca toata viata noastra pamanteasca trebuie sa fie pentru noi ca un post perpetuu mare. Fara aceasta noi nu vom ajunge Pastile in ziua cea neinserata a imparatiei, nu vom intra intru bucuria invierii.
Ce sa va spun acum voua, celor ce ati petrecut postul mare fara nici o bagare de seama si nu l-ati intrebuintat deloc pentru vindecarea ranilor constiintei voastre? Nu se poate ca voi sa nu fi simtit si sa nu simtiti un fel de intristare ca nu ati implinit porunca Bisericii! Si, desigur, nu le-ati indeplinit nu pentru ca dispretuiti autoritatea Bisericii, caci fiii nu pot a-si dispretui mama care se ingrijeste de binele lor cel vesnic, ci pentru ca ati fost cuprinsi si stapaniti de poftele trupului vostru. Ele v-au astupat auzul si nu v-au lasat sa mergeti pe acea cale sfanta pe care a voit sa va povatuiasca Biserica. Ele si diavolul v-au lipsit de mangaierea sufleteasca, caci unde e neinfranarea, acolo se afla si diavolul, acest vrajmas al lui Dumnezeu si al virtutii. El, uciga-l crucea, va tine nevazut in robia lui si acum desigur ii pare bine si rade de voi si-si bate joc, ca de o prada a sa.
Dar, fratilor, voiti voi oare sa fiti vesnic de rasul diavolului? Destul si-a batut joc de voi, acum a venit vremea sa va bateti voi joc de dansul. A venit, zic, vremea, caci el niciodata nu e asa de slab ca in aceste zile ale patimilor si ale mortii Domnului. In aceste zile e timpul cel mai potrivit sa iasa din mrejele lui toti cei ce au fost vanati de el dupa vointa sa (II Tim. 2, 26).
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!
Fratilor, cu darul lui Dumnezeu ne-am invrednicit inca o data a posti Postul mare. Aceasta este un castig mare pentru cei ce au postit cum se cade si o pierdere si mai mare pentru cei ce n-au postit cum trebuie.
Biserica nu sileste pe nimeni sa respecte asezamintele si regulile sale, dar cei ce nu le respecta se pedepsesc ei singuri. Pe cand cei ce s-au nevoit nevointa cea buna a postului intra acum intru bucuria Domnului lor, cei slabi si neascultatori sunt nevoiti sa simta lipsa si intristare. Pentru acestia din urma va fi o mare ingaduinta daca Dumnezeu ii va invrednici sa mai ajunga inca o data in viata lor postul mare, spre a-si repara greseala din anul acesta. Iar daca vreunul dintre ei nu se va invrednici de acest dar dumnezeiesc, pentru acela postul mare e pierdut pentru totdeauna.
Ce i-a impiedicat pe acestia de a fi ascultatori Bisericii, de a semana impreuna cu ceilalti frati ai lor lacrimi de pocainta pentru ca acum sa secere impreuna cu ei manunchiuri de bucurie? Cu cat ni se pare mai grea munca, cu atat ne simtim mai veseli cand o ispravim si culegem roadele ei. Socotim ca si ziua de astazi este foarte vesela pentru cei ce s-au nevoit in nevointa cea buna a postului. Sa se arunce deci unii ca acestia cu smerenie la treptele altarului si sa multumeasca cu caldura pentru aceasta Domnului! Fara darul Lui, fratilor, voi nu numai ca n-ati fi savarsit, dar nici n-ati fi inceput macar nevointa voastra cea sfanta.
Insa, bucurandu-ne ca s-a ispravit postul, nu trebuie sa ne bucuram cu bucuria celor ce scapa de la temnita. Aceasta ar insemna ca nu cunoastem pretul postului, nu cunoastem dulceata lui. Cel ce cunoaste acestea, acela si dupa sfarsitul postului continua a fi prietenul lui. Si cum sa nu fie? Putem noi oare, fara paguba sufleteasca, sa parasim postul interior, care consta in a ne infrana patimile? A pune capat acestui post ar insemna a pune capat virtutii.
Posturile obisnuite sunt randuite pentru ca in timpul lor sa ne infranam de la mancaruri, iar postul in care trebuie sa ne infranam de la fapte rele tine toata viata noastra. Dar chiar si infranarea de la mancaruri nu trebuie sa fie marginita numai in posturi. Orice mancare vatamatoare pentru suflet este oprita nu numai in posturi, ci in tot timpul vietii, si cel ce o mananca calca legea postului, in orice timp ar manca-o.
Astfel, nici postul trupesc nu trebuie sa fie parasit cu totul, cum fac unii. Parasirea cu totul a postului ar insemna ca noi nu iubim postul; caci se poate oare sa parasim pentru multa vreme ceea ce iubim din toata inima? Si se poate oare sa nu iubim din toata inima ceea ce ne-a tamaduit sufletul nostru? Daca vom parasi cu desavarsire postul, prin aceasta vom dovedi ca am postit de nevoie, iar nu de bunavoie, din convingere. Vom dovedi ca am purtat legaturile ca niste sclavi si captivi.
Experienta trebuie sa ne fi incredintat ca postul intotdeauna este inainte-mergatorul, calauza si tovarasul rugaciunii, tatal cugetelor curate, invatatorul faptelor bune, reazemul intreprinderilor mari, credintei si dragostei.
De aceea, crestine, intotdeauna sa-l chemi in ajutor, caci toata doctoria buna numai atunci este si folositoare, cand este intrebuintata la timp. Si vei proceda inca si mai intelept, cand vei face din post un tovaras nedespartit pentru intreaga ta viata. Nu te inspaimanta de acest sfat. Implinirea lui nu va face viata ta, cum ti se pare poate, nici grea, nici posomorata, ci dimpotriva, te va usura de multe rele, neplaceri si suparari. Tu singur vei recunoaste ca-i asa cand vei afla in ce consta postul perpetuu: el consta nu in neintrebuintarea absoluta a hranei, ci in intrebuintarea ei in asa fel incat ea niciodata sa nu te faca rob trupului, incat tu, totdeauna, cand te scoli de la masa, sa simti ca parca ai mai avea nevoie sa mai mananci ceva, iar nu sa fii ghiftuit, cum se intampla adeseori cu multi dintre voi.
Acum te intreb: greu e oare de facut aceasta? Au nu aceasta te sfatuiesc si doctorii sa faci? Au nu cu aceasta conditie iti fagaduiesc si ei ca te vor face sanatos cu trupul? Noi insa iti fagaduim in schimbul acestei conditii ceva mai mult: iti fagaduim sanatate, si trupeasca, si sufleteasca. Caci trebuie sa marturisim si sa cunoastem ca sufletul din pricina nimanui nu sufera mai mult ca din pricina trupului; iar trupul din pricina nimanui nu sufera mai mult ca din pricina mancarii si bauturii peste masura.
Ceea ce am zis despre post, aceea trebuie sa zicem si despre pocainta si marturisire: nici de acestea nu trebuie sa ne despartim nici dupa terminarea postului. Daca noi am gresi si am pacatui numai intr-un anumit timp, atunci am putea sa amanam si pocainta pentru un timp oarecare, dar noi gresim si pacatuim tot timpul, si daca gresim si pacatuim, atunci trebuie sa ne si pocaim si sa ne marturisim.
Astepta-vom oare un anumit timp, sa vina un anumit post randuit de Biserica, cand rana va deveni deja primejdioasa? Nu! Indata ce capatam o rana, sa ne silim imediat a o vindeca, cum facem si cu ranile trupesti. De aceea spitalul sufletesc este pururea deschis, pentru ca oricand sa putem gasi intr-insul vindecarea ranilor noastre sufletesti.
Daca o rana a trupului nu poate fi lasata necercetata, fara sa ne expunem la primejdie, apoi cu atat mai vartos nu poate fi neglijata o rana a sufletului. Noua ni se pare ca nu-i nimic daca purtam cu anii pacatele in sufletul nostru, dar aceasta este o amagire vrednica de plans. Pacatul este o otrava grozava. Daca nu curmam lucrarea lui printr-o grabnica pocainta, atunci el cuprinde si patrunde tot sufletul si-l vatama pentru multa vreme. De aceea si ajungem sa fim robi ticalosi ai viciilor, fiindca nu le inabusim chiar de la ivirea lor. Mai pe urma ne caim si vedem sclavia noastra, dar adesea nu mai suntem in stare sa rupem legaturile cu care suntem legati de ele.
Eu nu pot pricepe cum un crestin adevarat se poate lipsi de aceasta hrana dumnezeiasca, care sunt Sfintele Taine, timp de un an intreg. Numai acest lucru ne arata destul de bine ca nu stim pretul Trupului si Sangelui Domnului, iar nestiinta aceasta inseamna nepasare pentru mantuirea noastra.
Nu tot asa faceau si crestinii cei de demult: ei se impartaseau ori de cate ori luau parte la Sfanta Liturghie, si ca marturie ne serveste indemnul pe care pana astazi il auzim repetandu-se in biserica: "Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati."
Aceasta invitatie ne arata ca toti cei ce iau parte la Liturghie trebuie sa se si impartaseasca. Sentimentul necuratiei si al nevredniciei si dorinta de a ne pregati mai bine pentru primirea acestei mari taine au dat nastere obiceiului de a nu ne impartasi totdeauna, ci in anumite timpuri si zile. Dar obiceiul acesta nu trebuie sa incurajeze trandavia si lenea noastra.
Ce s-ar intampla daca s-ar zice ca in cutare loc se imparte in toate zilele mana? Eu cred ca in toate zilele s-ar duce acolo multime de oameni ca sa poata capata mana, si daca s-ar cere pentru aceasta o anumita pregatire, fara indoiala multi s-ar pregati cu cea mai mare sarguinta. Biserica insa zilnic ofera Trupul si Sangele Domnului si nimeni nu se arata spre a le primi. Oare sunt semne bune acestea? Oare sufletul nostru este sanatos cand fuge de hrana duhovniceasca? Sa zicem ca unii nu apuca sa se pregateasca, dar cand nimeni nu se ofera sa primeasca painea cea cereasca, atunci inseamna ca toti sunt nevrednici, si daca toti sunt nevrednici, atunci ce sa zicem de crestinatatea noastra? Ce ar zice oare un imparat despre boierii sai daca, chemati fiind acestia in fiecare zi la masa sa, ei n-ar veni decat o singura data pe an?
Astfel, fratilor, despartindu-ne de Sfanta Patruzecime, sa nu ne despartim si de acele mijloace de mantuire care sunt strans unite cu ea. Biserica le randuieste pe toate laolalta si intr-un anumit timp din cauza slabiciunii si nesimtirii de care suntem stapaniti in restul timpului, ne porunceste sa ne folosim de aceste mijloace o data pe an sub deosebita sa priveghere, pentru ca, in acest chin pana si cei mai nedeprinsi cu ele sa le intrebuinteze cum se cade, iar nicidecum pentru a ne arata ca in celelalte timpuri ale anului nu le-am putea intrebuinta.
Si daca si in celelalte timpuri ale anului ai nevoie de indemnul si povata Bisericii, fii incredintat ca le vei gasi ori de cate ori vei avea nevoie. Sfanta Biserica n-are numai un singur post, ci patru. Fiecare din aceste posturi e mare daca nu il vei micsora prin neinfranarea ta. Dupa fiecare din aceste posturi urmeaza cea mai stralucita zi a invierii, daca tu stii sa invii din moartea pacatului.
Acestea sunt, fratilor, sfaturile si povetele pe care m-am crezut dator sa vi le dau acum, la sfarsitul Sfantului si Marelui Post cel de patruzeci de zile. Nu uitati, iubitilor, ca toata viata noastra pamanteasca trebuie sa fie pentru noi ca un post perpetuu mare. Fara aceasta noi nu vom ajunge Pastile in ziua cea neinserata a imparatiei, nu vom intra intru bucuria invierii.
Ce sa va spun acum voua, celor ce ati petrecut postul mare fara nici o bagare de seama si nu l-ati intrebuintat deloc pentru vindecarea ranilor constiintei voastre? Nu se poate ca voi sa nu fi simtit si sa nu simtiti un fel de intristare ca nu ati implinit porunca Bisericii! Si, desigur, nu le-ati indeplinit nu pentru ca dispretuiti autoritatea Bisericii, caci fiii nu pot a-si dispretui mama care se ingrijeste de binele lor cel vesnic, ci pentru ca ati fost cuprinsi si stapaniti de poftele trupului vostru. Ele v-au astupat auzul si nu v-au lasat sa mergeti pe acea cale sfanta pe care a voit sa va povatuiasca Biserica. Ele si diavolul v-au lipsit de mangaierea sufleteasca, caci unde e neinfranarea, acolo se afla si diavolul, acest vrajmas al lui Dumnezeu si al virtutii. El, uciga-l crucea, va tine nevazut in robia lui si acum desigur ii pare bine si rade de voi si-si bate joc, ca de o prada a sa.
Dar, fratilor, voiti voi oare sa fiti vesnic de rasul diavolului? Destul si-a batut joc de voi, acum a venit vremea sa va bateti voi joc de dansul. A venit, zic, vremea, caci el niciodata nu e asa de slab ca in aceste zile ale patimilor si ale mortii Domnului. In aceste zile e timpul cel mai potrivit sa iasa din mrejele lui toti cei ce au fost vanati de el dupa vointa sa (II Tim. 2, 26).
Re: Sfanta Treime
Buna dimineata !
A inflorit liliacul de sub fereastra casei mele ,un semn ca primavara a venit cu adevarat !
Sa aveti o zi de duminica frumoasa,insorita,calda si placuta si viu colorata... !
Astazi este,ZIUA PAMANTULUI !
In calendar:
Sf Ier.Teodor Sicheotul,Ep.Anastasiopolei.
Duminica a III-a dupa Pasti a Mironositelor;
Ev>marcu 15,43-47.
PSALMUL 81:
Psalmul 81
1. Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca.
2. Până când veţi judeca cu nedreptate şi la feţele păcătoşilor veţi căuta?
3. Judecaţi drept pe orfan şi pe sărac şi faceţi dreptate celui smerit, celui sărman.
4. Mântuiţi pe cel sărman şi pe cel sărac; din mina păcătosului, izbăviţi-i.
5. Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului.
6. Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".
7. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi.
8. Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale.
A inflorit liliacul de sub fereastra casei mele ,un semn ca primavara a venit cu adevarat !
Sa aveti o zi de duminica frumoasa,insorita,calda si placuta si viu colorata... !
Astazi este,ZIUA PAMANTULUI !
In calendar:
Sf Ier.Teodor Sicheotul,Ep.Anastasiopolei.
Duminica a III-a dupa Pasti a Mironositelor;
Ev>marcu 15,43-47.
PSALMUL 81:
Psalmul 81
1. Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca.
2. Până când veţi judeca cu nedreptate şi la feţele păcătoşilor veţi căuta?
3. Judecaţi drept pe orfan şi pe sărac şi faceţi dreptate celui smerit, celui sărman.
4. Mântuiţi pe cel sărman şi pe cel sărac; din mina păcătosului, izbăviţi-i.
5. Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului.
6. Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".
7. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi.
8. Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale.
Re: Sfanta Treime
De ce citim si ascultam ,PSALMII ? Psalmul 81 - Pentru ca oamenii să cumpere produsele țăranilor, ca țăranii să nu fie triști și abătuți.
Psalmul 82 - Pentru ca Dumnezeu să îi împiedice pe oamenii cei răi ce vor să ucidă.
Psalmul 83 - Pentru ca Dumnezeu să păstreze tot ce se ține în casă, și animalele,șsi produsele
celor ce le produc.
Psalmul 84 - Pentru ca Dumnezeu să tămăduiască pe cei ce s-au rănit de către tâlhari și pe deasupra s-au vătămat sufletește din pricina groazei.
Psalmul 85 - Pentru ca Dumnezeu să izbăvească lumea când vine epidemia și oamenii mor.
Psalmul 86 - Pentru ca Dumnezeu să lungească viețile acelor membri ai familiei de care are încă mare trebuință restul familiei.
Re: Sfanta Treime
[size=30]CALENDARUL ZILEI,26 aprilie 2018....[/size]
Astazi in calendar:
Sf Sfintit Mc.Vasilevs,Episcopul Amasiei;
Sf.Glafira;
Sf.Mc.Chiril,Chindeu si Tasie din Axiopolis(Cernavoda)
Sa nu uitam ca joia psihicul nostru se lumineaza si stiti de ce???
Se apropie weekendul…
E momentul din saptamana cand ne tragem putin sufletul dupa agitatia de luni,marti,miercuri… cand incercam sa ne destindem , sa ne eliberam de stres..
Joia noastra,aici in cafenea are nuante de verde… sa stiti ,iar
pentru a ne simti bine, protejati ,sa purtam aceasta culoare cu drag… dar si ca sa ai un dram de noroc si fiindca induce si o stare de bine ca atunci cand priveste la verdele minunat de afara…!
Sa revenim la cele ale sufletului…
Astazi,citim si ascultam,PSALMUL 85 :1. Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu.
2. Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt; mântuieşte, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduieşte în Tine.
3. Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.
4. Că Tu, Doamne, bun şi blând eşti şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.
5. Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele.
6. În ziua necazului meu am strigat către Tine, că m-ai auzit.
7. Nu este asemenea ţie între dumnezei, Doamne şi nici fapte nu sunt ca faptele Tale.
8. Veni-vor toate neamurile pe care le-ai făcut şi se vor închina înaintea Ta, Doamne şi vor slăvi numele Tău.
9. Că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu.
10. Povăţuieşte-mă, Doamne, pe calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău; veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.
11. Lăuda-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea şi voi slăvi numele Tău în veac.
12. Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos.
13. Dumnezeule, călcătorii de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor.
14. Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat.
15. Caută spre mine şi mă miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mântuieşte pe fiul slujnicei Tale.
16. Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat.
sursa:www.bibliaortodoxa.ro
….
…
Psalmul 85 – Pentru ca Dumnezeu să izbăvească lumea când vine epidemia și oamenii mor.
Pentru cei dragi plecati de langa noi,ne rugam pentru odihna lor vesnica si iertarea de pacate !
Ii avem in gand si suflet mereu , nu-i vom uita niciodata !
Dumnezeu sa-i ierte si odihneasca in pace !
Pentru voi care treceti pe aici si va sarbatoriti ziua numelui ori altceva special in viata voastra…
LA MULTI ANI ,sanatosi,frumosi si ocrotiti de DOMNUL !
O zi deosebita !https://anitanna.wordpress.com/pagina-sufletului/
Re: Sfanta Treime
Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru – au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel. Sfântul Iason era din Tars (Cilicia – Asia Mică), ajungând mai târziu episcop aici, iar Sosipatru era din Ahaia (Grecia) şi a ajuns episcop în Iconia (Asia Mică).
Au zidit o biserică în insula Corfu în cinstea Sfântului Mucenic Ştefan. Au fost închişi de către guvernatorul insulei, Querculin, împreună cu şapte tâlhari care au trecut la creştinism suferind, în cele din urmă, moarte martirică în cazanul cu smoală.
Fiind supuşi supliciilor, Sfinţii Iason şi Sosoipatru, au suferit pentru Hristos şi au oferit un exemplu pentru Cherchira, fiica chinuitorului lor care a trecut la creştinism şi apoi a suferit moarte martirică.
Sfinţii Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas – În timpul persecuţiei împăratului Diocleţian, Martirologiile pomenesc şi numele a trei mărturisitori ai lui Hristos dintr-un sat de lângă Durostorum, capitala provinciei Moesia Inferior. Aceştia erau: Maximus (Maxim), Quintilianus (Cvintilian) şi Dadas (Dada), originari din satul Ozovia (Ozobia).
Primii doi aveau nume romane, iar ultimul purta un nume dac, semn că ei aparţineau populaţiei din acel sat. Maxim, era citeţ sau lector, deci un cleric de grad inferior care citea din Sfânta Scriptură la anumite slujbe. Din sinaxarul zilei de 28 aprilie, ziua pătimirii lor, aflăm că au fost pârâţi de cineva că sunt creştini.
Din ordinul guvernatorilor provinciei Moesia Inferior – Tavrinius şi Gavinius – au fost arestaţi, legaţi în lanţuri şi duşi în cetatea Durostorum. Cei doi dregători le-au propus să se lepede de credinţa în Iisus Hristos şi să aducă jertfe „mamei zeilor”, făgăduindu-le chiar că îi vor face preoţi la un templu păgân închinat acesteia.
Au refuzat toţi trei şi au rostit chiar cuvinte jignitoare la adresa acelor dregători şi a zeilor la care se închinau. De pildă, Maxim spunea, între altele: „Hristos este împăratul cerurilor, Care poartă de grijă de toată făptura şi ţine în palmă toate câte sunt, iar noi nu ne vom închina niciodată la idoli făcuţi de oameni”.
În faţa acestui refuz, dregătorii au poruncit să fie aruncaţi în închisoare. Acolo, „prin îngerească arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu”. Acelaşi sinaxar înfăţişează suferinţele pe care le-au îndurat pentru statornicia lor în credinţa creştină: „Deci, Sfinţi daco-români şi români scoţându-i din temniţă, i-au dezbrăcat de hainele lor şi legându-i, i-au întins pe pământ şi i-au bătut foarte cumplit, după care i-au aruncat din nou în închisoare.
Văzând că nu primesc nici într-un chip să aducă jertfe şi să se închine zeilor, au fost duşi în satul lor, în Ozovia, unde li sa tăiat capul. Pătimirea lor s-a petrecut într-o zi de 28 aprilie, probabil în anul 304.
Au zidit o biserică în insula Corfu în cinstea Sfântului Mucenic Ştefan. Au fost închişi de către guvernatorul insulei, Querculin, împreună cu şapte tâlhari care au trecut la creştinism suferind, în cele din urmă, moarte martirică în cazanul cu smoală.
Fiind supuşi supliciilor, Sfinţii Iason şi Sosoipatru, au suferit pentru Hristos şi au oferit un exemplu pentru Cherchira, fiica chinuitorului lor care a trecut la creştinism şi apoi a suferit moarte martirică.
Sfinţii Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas – În timpul persecuţiei împăratului Diocleţian, Martirologiile pomenesc şi numele a trei mărturisitori ai lui Hristos dintr-un sat de lângă Durostorum, capitala provinciei Moesia Inferior. Aceştia erau: Maximus (Maxim), Quintilianus (Cvintilian) şi Dadas (Dada), originari din satul Ozovia (Ozobia).
Primii doi aveau nume romane, iar ultimul purta un nume dac, semn că ei aparţineau populaţiei din acel sat. Maxim, era citeţ sau lector, deci un cleric de grad inferior care citea din Sfânta Scriptură la anumite slujbe. Din sinaxarul zilei de 28 aprilie, ziua pătimirii lor, aflăm că au fost pârâţi de cineva că sunt creştini.
Din ordinul guvernatorilor provinciei Moesia Inferior – Tavrinius şi Gavinius – au fost arestaţi, legaţi în lanţuri şi duşi în cetatea Durostorum. Cei doi dregători le-au propus să se lepede de credinţa în Iisus Hristos şi să aducă jertfe „mamei zeilor”, făgăduindu-le chiar că îi vor face preoţi la un templu păgân închinat acesteia.
Au refuzat toţi trei şi au rostit chiar cuvinte jignitoare la adresa acelor dregători şi a zeilor la care se închinau. De pildă, Maxim spunea, între altele: „Hristos este împăratul cerurilor, Care poartă de grijă de toată făptura şi ţine în palmă toate câte sunt, iar noi nu ne vom închina niciodată la idoli făcuţi de oameni”.
În faţa acestui refuz, dregătorii au poruncit să fie aruncaţi în închisoare. Acolo, „prin îngerească arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu”. Acelaşi sinaxar înfăţişează suferinţele pe care le-au îndurat pentru statornicia lor în credinţa creştină: „Deci, Sfinţi daco-români şi români scoţându-i din temniţă, i-au dezbrăcat de hainele lor şi legându-i, i-au întins pe pământ şi i-au bătut foarte cumplit, după care i-au aruncat din nou în închisoare.
Văzând că nu primesc nici într-un chip să aducă jertfe şi să se închine zeilor, au fost duşi în satul lor, în Ozovia, unde li sa tăiat capul. Pătimirea lor s-a petrecut într-o zi de 28 aprilie, probabil în anul 304.
Re: Sfanta Treime
Injumatatirea Cincizecimii; Aducerea moastelor Sfantului Atanasie cel Mare; Sfantul Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului
Sfantul Atanasie cel Mare este praznuit de Biserica Ortodoxa atat la data de 18 ianuarie, cat si pe 2 mai (Aducerea moastelor sale in Constantinopol). Sfantul Atanasie cel Mare a fost unul dintre cei mai de seama episcopi ai Bisericii crestine din Alexandria in sec. al IV-lea.
Acesta s-a nascut in Alexandria, in 295 sau 296, si a primit o temeinica educatie clasica si teologica. La 24 de ani a fost hirotonit diacon de catre arhiepiscopul cetatii, Alexandru, incredintandu-i-se totodata si functia de secretar al acestuia. In aceasta calitate il insoteste pe patriarh la Sinodul de la Niceea, in 325, unde joaca un rol decisiv in combaterea arianismului si in condamnarea lui Arie.
Este ales episcop al Alexandriei, odata cu moartea Sfantului Alexandru - 8 iunie 328. Sfantul Atanasie a fost episcop pana in 373. In tot acest timp a suferit cinci exiluri, insa acestea nu l-au impiedicat sa desfasoare o bogata activitate teologica - mai ales o politica bisericeasca antiariana.
Majoritatea lucrarilor sale au ca obiect lupta pentru apararea credintei niceene. El supune argumentele exegetice si dialectice ale oponentilor sai unei analize critice, scrupuloase, dovedindu-le netemeinicia. Ajutat de vastele sale cunostinte scripturistice, teologice si filosofice, el a izbutit sa puna pe temelii solide credinta crestina ortodoxa.
Sfantul Atanasie cel Mare a murit la 2 mai 373, dupa 45 de ani de episcopat. A fost unul dintre primii episcopi nemartiri care au primit un cult public.
Tot in aceasta zi. facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Esper si Zoe, si a fiilor lor Chiriac si Teodul;
Sfantul Atanasie cel Mare este praznuit de Biserica Ortodoxa atat la data de 18 ianuarie, cat si pe 2 mai (Aducerea moastelor sale in Constantinopol). Sfantul Atanasie cel Mare a fost unul dintre cei mai de seama episcopi ai Bisericii crestine din Alexandria in sec. al IV-lea.
Acesta s-a nascut in Alexandria, in 295 sau 296, si a primit o temeinica educatie clasica si teologica. La 24 de ani a fost hirotonit diacon de catre arhiepiscopul cetatii, Alexandru, incredintandu-i-se totodata si functia de secretar al acestuia. In aceasta calitate il insoteste pe patriarh la Sinodul de la Niceea, in 325, unde joaca un rol decisiv in combaterea arianismului si in condamnarea lui Arie.
Este ales episcop al Alexandriei, odata cu moartea Sfantului Alexandru - 8 iunie 328. Sfantul Atanasie a fost episcop pana in 373. In tot acest timp a suferit cinci exiluri, insa acestea nu l-au impiedicat sa desfasoare o bogata activitate teologica - mai ales o politica bisericeasca antiariana.
Majoritatea lucrarilor sale au ca obiect lupta pentru apararea credintei niceene. El supune argumentele exegetice si dialectice ale oponentilor sai unei analize critice, scrupuloase, dovedindu-le netemeinicia. Ajutat de vastele sale cunostinte scripturistice, teologice si filosofice, el a izbutit sa puna pe temelii solide credinta crestina ortodoxa.
Sfantul Atanasie cel Mare a murit la 2 mai 373, dupa 45 de ani de episcopat. A fost unul dintre primii episcopi nemartiri care au primit un cult public.
Tot in aceasta zi. facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Esper si Zoe, si a fiilor lor Chiriac si Teodul;
Re: Sfanta Treime
1. Sfanta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege in cetatea Maghedon. Sfanta Mucenita Irina s-a nascut pagana, iar numele ei a fost la inceput Penelope. Cand a implinit sase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost inchisa in acest turn, impreuna cu 13 fecioare, o invatatoare cu numele Caria si cu Apelian, un batran intelept.
Intr-o noapte, i-a aparut in vis ingerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina („pace”), si vei fi multora scapare si adapostire si prin tine se vor mantui multe suflete, iar numele tau va fi mare in toata lumea”.
Sfanta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian si a primit botezul de la Sfantul Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.
Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatal ei, motiv pentru care a dorit sa o supuna la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfanta Irina il va converti in chip minunat pe tatal ei la crestinism.
A fost supusa la multe chinuri in vremea a patru imparati. Regele Sedechia a ingropat-o pana la gat intr-o groapa umpluta cu serpi si cu scorpioni, dar ingerul Domnului a pazit-o pe sfanta fecioara mucenita intreaga. Apoi regele a incercat sa o taie in doua cu fierastraul, dar fierastraul s-a frant de trupul ei ca si cand trupul ar fi fost de marmura. Acelasi rege a legat-o de o roata de moara sub o moara de apa si a dat drumul suvoiului, nadajduind ca asa fecioara mucenita se va ineca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a ramas vie si nevatamata.
Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus in picioare incaltaminte de fier, i-a incarcat in spate un sac de nisip, a inhamat-o la o caruta si a pus sa fie manata ca un animal cale lunga dincolo de cetate. „Cu adevarat sunt ca o vita inaintea Ta, O Doamne!” a rostit mucenita, alergand legata in urma tortionarilor ei. Dar ingerul Domnului a cutremurat pamantul, iar pamantul s-a deschis si i-a inghitit pe chinuitori. Supravietuind tuturor torturilor, multi pagani au lepadat paganismul si au alergat la Hristos crezand si botezandu-se.
Irina a intrat in cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetatii, Numerian, a aruncat-o consecutiv in trei tauri din metal incins. Dar ea nu a murit.
Cand Irina a sosit in cetatea Mesembria, a fost omorata de regele Sapur, dar Dumnezeu a inviat-o. Regele si multi din popor, vazand aceasta, au crezut in Hristos si s-au botezat.
In cele din urma, Sfanta Mucenita Irina s-a intins intr-un sicriu si i-a poruncit lui Apelian sa-l inchida. Dupa patru zile, cand au deschis sicriul, au vazut ca trupul Irinei nu mai era in el. Asa a proslavit-o Dumnezeu in veci pe Sfanta Mare Mucenita Irina.
2.Sfântul Mare Mucenic Efrem s-a născut la 14 septembrie 1384, în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, în cetatea Trikala din Grecia, primind la botez numele de Constantin. Rămânând orfan de tată încă de mic, a rămas în grija mamei sale, dimpreună cu cei șapte frați ai săi. În vremea aceea, otomanii cuceriseră regiunea și luau copii și tineri până în 20 de ani, înrolându-i în oastea ienicerilor și silindu-i să renunțe la credința lor și să îmbrățișeze credința mahomedană. De aceea, la vârsta de 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat viețuitor la MănăstireaBuna Vestire, zidită pe locul numitMuntele Neprihăniților,de lângă localitatea Néa Makri. La tunderea în monahism, tânărul a primit numele Efrem. În această mănăstire s-a nevoit a urma lui Hristos mai bine de 27 de ani prin viețuire curată, blândețe și smerenie și a primit marele dar al preoției. În anul 1416 otomanii au ocupat și regiunea Atica, unde se afla mănăstirea în care viețuia Sfântul. În anul 1424, atacând mănăstirea, otomanii au tăiat capetele tuturor călugărilor, Sfântul Efrem cel Nou scăpând nevătămat, deoarece se afla într-o peşteră în care obişnuia să se nevoiască. În anul următor, păgânii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l și pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, când Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob. Vreme de opt luni și jumătate a fost supus la chinuri groaznice chiar în curtea mănăstirii sale pentru a se lepăda de credința sa. Păgânii, văzând că Sfântul Efrem rabdă cu bărbăție chinurile, l-au țintuit cu piroane de un dud, l-au spânzurat cu capul în jos, i-au străpuns trupul cu piroane de fier și, în cele din urmă, i-au înfipt în pântece un lemn aprins. Sfântul Efrem s-a mutat la Domnul în ziua de 5 mai, în vârstă fiind de 42 de ani. Bătaia și tortura zilnică nu l-au făcut să renunțe la Hristos și să devină musulman. După moartea sa, mănăstirea a rămas pustie vreme de 500 de ani și uitarea s-a așternut peste mucenicia Sfântului.
În anul 1945, mănăstirea a fost redeschisă prin venirea monahiei Macaria, care și-a ridicat o chilie între ruine și a reparat biserica. Atunci Sfântul Efrem a început să se arate în vedenie și aievea, atât monahiei Macaria, cât și altor credincioși, descoperindu-le viața sa, chipul pătimirii și locul unde se află moaștele sale. În urma acestor arătări, la 3 ianuarie 1950 au fost descoperite cinstitele sale moaște îmbrăcate în haina monahală care rămăsese nestricată. De atunci în lumea întreagă s-au făcut nenumărate minuni prin mijlocirea sa, Sfântul Efrem cel Nou fiind cunoscut drept grabnic ajutător și vindecător de boli. Trecerea sa în rândul Sfinților s-a făcut la data de 2 martie 2011, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, în urma cererii Bisericii Ortodoxe a Greciei, rânduindu-i-se ca dată de prăznuire ziua de 5 mai.
Fragmente din moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou se află la mănăstirea Radu-Vodă din București, și la Reședința Patriarhală.
Pentru rugăciunile Marelui Mucenic Efrem, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Intr-o noapte, i-a aparut in vis ingerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina („pace”), si vei fi multora scapare si adapostire si prin tine se vor mantui multe suflete, iar numele tau va fi mare in toata lumea”.
Sfanta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian si a primit botezul de la Sfantul Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.
Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatal ei, motiv pentru care a dorit sa o supuna la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfanta Irina il va converti in chip minunat pe tatal ei la crestinism.
A fost supusa la multe chinuri in vremea a patru imparati. Regele Sedechia a ingropat-o pana la gat intr-o groapa umpluta cu serpi si cu scorpioni, dar ingerul Domnului a pazit-o pe sfanta fecioara mucenita intreaga. Apoi regele a incercat sa o taie in doua cu fierastraul, dar fierastraul s-a frant de trupul ei ca si cand trupul ar fi fost de marmura. Acelasi rege a legat-o de o roata de moara sub o moara de apa si a dat drumul suvoiului, nadajduind ca asa fecioara mucenita se va ineca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a ramas vie si nevatamata.
Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus in picioare incaltaminte de fier, i-a incarcat in spate un sac de nisip, a inhamat-o la o caruta si a pus sa fie manata ca un animal cale lunga dincolo de cetate. „Cu adevarat sunt ca o vita inaintea Ta, O Doamne!” a rostit mucenita, alergand legata in urma tortionarilor ei. Dar ingerul Domnului a cutremurat pamantul, iar pamantul s-a deschis si i-a inghitit pe chinuitori. Supravietuind tuturor torturilor, multi pagani au lepadat paganismul si au alergat la Hristos crezand si botezandu-se.
Irina a intrat in cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetatii, Numerian, a aruncat-o consecutiv in trei tauri din metal incins. Dar ea nu a murit.
Cand Irina a sosit in cetatea Mesembria, a fost omorata de regele Sapur, dar Dumnezeu a inviat-o. Regele si multi din popor, vazand aceasta, au crezut in Hristos si s-au botezat.
In cele din urma, Sfanta Mucenita Irina s-a intins intr-un sicriu si i-a poruncit lui Apelian sa-l inchida. Dupa patru zile, cand au deschis sicriul, au vazut ca trupul Irinei nu mai era in el. Asa a proslavit-o Dumnezeu in veci pe Sfanta Mare Mucenita Irina.
2.Sfântul Mare Mucenic Efrem s-a născut la 14 septembrie 1384, în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, în cetatea Trikala din Grecia, primind la botez numele de Constantin. Rămânând orfan de tată încă de mic, a rămas în grija mamei sale, dimpreună cu cei șapte frați ai săi. În vremea aceea, otomanii cuceriseră regiunea și luau copii și tineri până în 20 de ani, înrolându-i în oastea ienicerilor și silindu-i să renunțe la credința lor și să îmbrățișeze credința mahomedană. De aceea, la vârsta de 14 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat viețuitor la MănăstireaBuna Vestire, zidită pe locul numitMuntele Neprihăniților,de lângă localitatea Néa Makri. La tunderea în monahism, tânărul a primit numele Efrem. În această mănăstire s-a nevoit a urma lui Hristos mai bine de 27 de ani prin viețuire curată, blândețe și smerenie și a primit marele dar al preoției. În anul 1416 otomanii au ocupat și regiunea Atica, unde se afla mănăstirea în care viețuia Sfântul. În anul 1424, atacând mănăstirea, otomanii au tăiat capetele tuturor călugărilor, Sfântul Efrem cel Nou scăpând nevătămat, deoarece se afla într-o peşteră în care obişnuia să se nevoiască. În anul următor, păgânii au atacat din nou mănăstirea, prinzându-l și pe Sfântul Efrem. În ziua de 14 septembrie 1425, când Sfântul împlinea 41 de ani, a fost luat rob. Vreme de opt luni și jumătate a fost supus la chinuri groaznice chiar în curtea mănăstirii sale pentru a se lepăda de credința sa. Păgânii, văzând că Sfântul Efrem rabdă cu bărbăție chinurile, l-au țintuit cu piroane de un dud, l-au spânzurat cu capul în jos, i-au străpuns trupul cu piroane de fier și, în cele din urmă, i-au înfipt în pântece un lemn aprins. Sfântul Efrem s-a mutat la Domnul în ziua de 5 mai, în vârstă fiind de 42 de ani. Bătaia și tortura zilnică nu l-au făcut să renunțe la Hristos și să devină musulman. După moartea sa, mănăstirea a rămas pustie vreme de 500 de ani și uitarea s-a așternut peste mucenicia Sfântului.
În anul 1945, mănăstirea a fost redeschisă prin venirea monahiei Macaria, care și-a ridicat o chilie între ruine și a reparat biserica. Atunci Sfântul Efrem a început să se arate în vedenie și aievea, atât monahiei Macaria, cât și altor credincioși, descoperindu-le viața sa, chipul pătimirii și locul unde se află moaștele sale. În urma acestor arătări, la 3 ianuarie 1950 au fost descoperite cinstitele sale moaște îmbrăcate în haina monahală care rămăsese nestricată. De atunci în lumea întreagă s-au făcut nenumărate minuni prin mijlocirea sa, Sfântul Efrem cel Nou fiind cunoscut drept grabnic ajutător și vindecător de boli. Trecerea sa în rândul Sfinților s-a făcut la data de 2 martie 2011, de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, în urma cererii Bisericii Ortodoxe a Greciei, rânduindu-i-se ca dată de prăznuire ziua de 5 mai.
Fragmente din moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou se află la mănăstirea Radu-Vodă din București, și la Reședința Patriarhală.
Pentru rugăciunile Marelui Mucenic Efrem, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Re: Sfanta Treime
In fiecare an pe 7 mai, Biserica Ortodoxa aminteste de aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim in dimineata acestei zile in anul 351 si ii praznuieste pe Sfintii Mucenici Acachie si Codrat.
Semnul Sfintei Cruci s-a aratat pe cer la Ierusalim in dimineata zilei de 7 mai a anului 351, pe vremea imparatului Constantiu, fiul al Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Crucea cea sfanta si luminoasa se intindea de la Golgota si pana la Muntele Maslinilor, capatand o stralucire atat de mare incat eclipsa soarele. Iar Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Mantuitorul nostru Iisus Hristos a putut fi vazuta pe cer timp de 7 zile.
O sumedenie de credinciosi au iesit din locuintele lor, intrerupand munca de pe camp, se indreptara spre biserici pentru a aduce slava bunului Dumnezeu.
Patriarhul Chiril al Ierusalimului ii scrie imparatului Constantiu despre minunea care se petrecu, indemnandu-l sa renunte la dogmele pagane, conform carora divinitatea Mantuitorului nu exista, motiv pentru care au avut loc multe dispute teologice in cadrul imperiului. Minunea aratarii semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim a determinat foarte multi pagani sa renunte la inchinarea la idoli si sa se converteasca la crestinism, pasind din nou pe calea cea dreapta si ingusta a ortodoxiei.
Sfantul Acachie a trait in timpul imparatului Maximian. Acest sfant mucenic se tragea din Cappadocia, provincie din Turcia, si era centurion in cohorta Martesienilor. Adus la judecata inaintea lui Firmus tribunul si marturisindu-si credinta crestina si numele Domnului, este supus la foarte multe torturi si trimis la judecatorul Vivian care l-a dus la Bizant. Fiind supus iarasi la o multitudine de chinuri si batai, este intemnitat. Totusi, ingerii care i se arata il ajuta sa se insanatoseasca. Mai apoi, un alt judecator pe nume Falchian ordona sa ii fie taiat capul.
Sfantul Mucenic Codrat a trait pe vremea lui Deciu si Valerian si se tragea din cetatea Nicomidiei. Din pricina faptului ca era credincios si cu frica de Dumnezeu, Codrat este prins de elini si dus la judecata. Acesta isi marturiseste fara frica credinta in Dumnezeu, motiv pentru care este batut cu pari uscati. Dupa ce este lovit barbar de pagani, este intemnitat in inghisoare. Adus inaintea judecatorului la Niceea, sfantul mucenic este iarasi supus la chinuri. Vazand faptul ca unii dintre ceilalti crestini care au fost adusi la judecata au cedat si voiau sa aduca jertfa idolilor deoarece erau inspaimantati de chinuri. le aduce aminte acestora de frica de Dumnezeu si intarindu-i pana in clipa in care judecatorul ordona ca acestia sa fie arsi de vii. Codrat, odata intrat in capistea idolilor, sfarama toti idolii prezenti acolo. Din aceasta cauza este spanzurat si chinuit, fiind bagat intr-un sac si lovit din nou cu pari de lemn. Satornin si Rufin, pagani care au trecut la credinta cea dreapta au fost si acestia spanzurati, dupa care li s-au taiat capetele.
Judecatorul, mergand la Apolonida, il duce si pe Codrat la Apolonida. Fiind supus din nou la o sumedenie de chinuri inimaginabile, Codrat primeste cununa muceniciei dupa ce ii este taiat capul.
Sursa foto: Atelier Icoane
Re: Sfanta Treime
Astfel rugându-se, s-a auzit glas din cer, zicându-i: „Toate câte ai cerut de la Mine, le voi săvârşi pe deplin, ca să nu te mâhnesc nicidecum. încă şi aceasta îţi zic: Dacă cineva se va afla într-o nevoie oarecare şi Mă va chema pe Mine, pomenind numele tău, degrabă îi voi da ajutor. Deci vino, bucurându-te, să dobândeşti bunătăţile şi bucuria, care ţi-am gătit ţie!"
Re: Sfanta Treime
Astazi:,12 MAI,luni :<br>
*+ Sf.Mc.Ioan Valahul;
12 mai – Sfîntul Mucenic Ioan Valahul
Viaţa Sfîntului Mucenic Ioan Valahul (secolul 17), deşi foarte scurtă, este ca un adevărat roman, transfigurat însă de puterea credinţei. De bun neam muntenesc, Ioan este luat rob de turci la numai 15 ani. Era frumos la chip şi bine legat la trup, ager la minte şi curat la inimă. Î.P.S. Bartolomeu Anania spune că „trupul minunat al tînărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, căţuia sufletului său curat şi jertfelnic”. Pe drumul spre Stambul, un păgîn pervers pune ochii pe el şi-l cumpără pe un preţ bun, cu gîndul de a-l sodomiza. „Sînt stăpînul tău, te-am cumpărat cu aur şi fac cu tine ce vreau!”. „Ba – răspunde tînărul – stăpînul meu este Hristos, Care m-a cumpărat cu sîngele Lui şi face cu mine ce trebuie!”. Apărîndu-şi demnitatea şi curăţia, Ioan îl omoară pe păgîn, iar judecata vizirului îl dă văduvei celui ucis, spre a face cu el ce va voi. Femeia, cucerită de frumuseţea lui, îl ispiteşte timp de peste 2 ani să treacă la legea ei şi să-i devină bărbat, dar Ioan nu cedează: „Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine!”. În cele din urmă, înfuriată, văduva îl făcu să ajungă în temniţă, unde a fost chinuit din greu, iar în cele din urmă dat morţii, prin spînzurare. Dar el a primit senin cununa muceniciei, la 12 mai 1662, uimindu-i chiar şi pe propriii călăi şi rămînînd pildă veşnică de credincioşie pentru întreaga suflare ortodoxă.
Sinaxar românesc
**Sf.Ier.Epifanie,Arhiepiscopul Ciprului;
***Sf.Ier.Gherman,Patriarhul Constantinopolului.
*+ Sf.Mc.Ioan Valahul;
12 mai – Sfîntul Mucenic Ioan Valahul
Viaţa Sfîntului Mucenic Ioan Valahul (secolul 17), deşi foarte scurtă, este ca un adevărat roman, transfigurat însă de puterea credinţei. De bun neam muntenesc, Ioan este luat rob de turci la numai 15 ani. Era frumos la chip şi bine legat la trup, ager la minte şi curat la inimă. Î.P.S. Bartolomeu Anania spune că „trupul minunat al tînărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, căţuia sufletului său curat şi jertfelnic”. Pe drumul spre Stambul, un păgîn pervers pune ochii pe el şi-l cumpără pe un preţ bun, cu gîndul de a-l sodomiza. „Sînt stăpînul tău, te-am cumpărat cu aur şi fac cu tine ce vreau!”. „Ba – răspunde tînărul – stăpînul meu este Hristos, Care m-a cumpărat cu sîngele Lui şi face cu mine ce trebuie!”. Apărîndu-şi demnitatea şi curăţia, Ioan îl omoară pe păgîn, iar judecata vizirului îl dă văduvei celui ucis, spre a face cu el ce va voi. Femeia, cucerită de frumuseţea lui, îl ispiteşte timp de peste 2 ani să treacă la legea ei şi să-i devină bărbat, dar Ioan nu cedează: „Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine!”. În cele din urmă, înfuriată, văduva îl făcu să ajungă în temniţă, unde a fost chinuit din greu, iar în cele din urmă dat morţii, prin spînzurare. Dar el a primit senin cununa muceniciei, la 12 mai 1662, uimindu-i chiar şi pe propriii călăi şi rămînînd pildă veşnică de credincioşie pentru întreaga suflare ortodoxă.
Sinaxar românesc
**Sf.Ier.Epifanie,Arhiepiscopul Ciprului;
***Sf.Ier.Gherman,Patriarhul Constantinopolului.
Pagina 8 din 11 • 1, 2, 3 ... 7, 8, 9, 10, 11
Pagina 8 din 11
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|